Friday, 26 June 2015

Ismail Kadare, "The Ghost Rider"

 – e-book


Read from May 25th to  June 19th 2015

My rating:


Ghosts of the Tale 

I have always had a fascination for stories built on myths, legends or folkloric tales, for they tend to give another dimension to the nations subconscious that I’ve always believed populated by the latters. And I find it extremely interesting to see how these stories feed at the same time on the old and new, on the local and universal, on the real and the imaginary, how they can gain and lose specific meanings in time without losing beauty and depth.

And here it is, Ismail Kadare’s novel, The Ghost Rider, a strange tale (known apparently by all Albanian people), based on an ancestral belief – besa – a sacred promise that must be fulfilled no matter what. The narrative, whose general lines the author respects, is simple enough – a brother rises from his grave to keep the promise he made to his mother when he was alive and bring his sister back from a faraway land where she had gone to live with her husband. Simple is also, apparently, its message – the power of a word of honour that exceeds even death. Obviously there are other messages too, which speak about love and grief, about family and solitude, about estrangement and renunciation, etc.

Tuesday, 23 June 2015

David Foster Wallace, "The Broom of the System"

 - e-book


Read from  July 2nd to August 25th  2013

My rating:


The Word Out of System

Funny, witty and disinhibited, David Foster Wallace’s “Broom of the System” prend à la légère the theories of Wittgenstein and Derrida right from the title, whose significance is partly revealed in a dialogue between Gramma Lenore and her grandson, whom she asks about the more elemental part of the broom – the bristles or the handle. When he points the bristles, she triumphantly yells:

Aha, that's because you want to sweep with the broom... If what we wanted a broom for was to break windows, then the handle was clearly the fundamental essence of the broom

Thursday, 18 June 2015

Adrian Chivu, "Strada"

 – ebook


Perioada lecturii 1-16 iunie 2015

Votul meu:

Privind înapoi cu mînie

Acum mai bine de treizeci de ani (la un sau doi după întîmplările  narate în Strada, dacă stau bine şi mă gîndesc), pe cînd mă pregateam de admiterea la filologie, vînam prin cărţile pe care le citeam frazele lungi şi stufoase, cu promisiuni de challenge gramatical. Preferatul meu era Marin Preda, dar nici Breban sau Ţoiu nu mi se păreau de ici de colo cu întortocherile lor stilistice! He-he, ce mină de aur ar fi fost pentru mine atunci romanul lui Adrian Chivu, cu cele 29 de fraze care-l compun şi cu cîtă pasiune aş fi construit schema a măcar uneia dintre ele!

Thursday, 11 June 2015

Anton Tchekhov, "Le duel et autres nouvelles"

– Gallimard, 1989 ISBN 2-07-037433-5



Lu du 22 mai au 8 juin 2015

Mon vote :


Le droit à la médiocrité

 « Lorsque pour un effet déterminé on met en jeu le minimum de gestes, cela s’appelle la grâce. » (Anton Tchekhov)

J’avais oublié l’ineffable atmosphère de la littérature russe, avec ses héros à au moins trois noms (sans compter les diminutifs) parmi lesquels tu risques de te perdre si tu ne fais pas attention en tout temps, avec ses paysages qui alternent l’étendue infinie des steppes et l’encombrement claustrophobique de petites villes, avec ses maisons où les domovoi, ces mystérieux esprits du foyer,  accompagnent de leur chant plaintif au fond de la cheminée les discussions interminables sur le progrès, l’âme russe et le destin.

Cette atmosphère commune à toute la grande littérature russe bien que rendue unique par chaque auteur, on la retrouve pleinement dans l’anthologie d’Anton Tchekhov, Le duel et autres nouvelles, recréée dans des lignes si simples, si austères, si dénouées du tragisme, qu’à la fin de la lecture on est émerveillée d’avoir presque tout compris, d’avoir presque tout saisi, bref, d’y être. Mais peut-on vraiment comprendre ce qui l’auteur même appelait, dans une lettre à Gorki, l’état de grâce de l’artiste ?

Monday, 8 June 2015

Leonid Dimov "Texte"

 – e-book


Perioada lecturii: 30 mai – 4 iunie 2015

Votul meu:


Stiați că în popor există un obicei al schimbării numelui copiilor bolnavi pentru ca moartea să nu-i găsească? La el m-am gîndit atunci cînd am citit despre hotărîrea pe care a luat-o mama lui Leonid Dimov de a-i da alt nume, cînd poetul avea 15 ani. Hotărîre cu două tăișuri, dat fiind că prin această încercare de a-l scăpa de persecuțiile la care erau supuși evreii în perioada interbelică, deci de la o potențială moarte fizică, ea își confruntă copilul cu o criză de identitate, deci cu o potențială moarte spirituală.

Așa s-ar putea în parte explica de ce adolescentul nu numai că își reneagă originile evreiești, dar chiar trece de partea cealaltă a baricadei, devenind un înfocat susținător al legionarilor. Căci lui Leonid Dimov lașitatea îi este străină, ba mai mult, un demon al teribilismului îl va împinge, 15 ani mai tîrziu, să urineze pe statuia lui Stalin (ceea ce-l va costa închisoarea la Jilava), într-un gest nu numai de protest împotriva comunmismului ci și, cine știe, de răscumpărare a „rătăcirilor ideologice” din adolescență.