Friday, 27 November 2015

Jane Austen, "Sense and Sensibility"


 – e-book (project Gutenberg)



(Re-)Read from November 18th to 25th 2015

My rating:



I don’t know about you, but I’ve always found reading the classics sort of comforting. Could it be because it is always reassuring to enjoy an oeuvre whose value has already been confirmed by time? Or maybe the comfort lies in some subconscious pride for humanity who found a way to steal from gods a bit of eternity? Whatever the explanation, one thing is obvious: Jane Austen did not disappoint me this time neither, on the contrary, made me want to re-read more of her. 

A friend of mine said, during a discussion about Sense and Sensibility, that her books are repetitive in pattern and feel sometimes like excessively romantic. I beg to differ – I appreciated every one of her novels for entirely different reasons and their only thing in common I could find was the witty depiction of the society at the end of the eighteenth century and the beginning of the nineteenth’. Her novels might seem at first only charming love stories that end more or less with a happily ever after, although never in a syrupy way. But love is often only a pretext for the analysis of a more prosaic subject – the institution of matrimony and its importance in the society of those times. 

Wednesday, 25 November 2015

Petru Popescu, "Prins"

– Curtea veche, 2009


(Re-)Citit de pe 28 ianuarie pe 18 februarie 2014

Votul meu:



Eram studentă cînd am citit prima dată Prins. Era o ediție veche și obosită, de prin 1970, mi-amintesc și acum, pentru că la sfârșitul anilor 80 nu mai găseai cărțile lui în librării. M-am întrebat mereu de ce mi-a rămas imaginea acelui volum mult mai vie în minte decît conținutul ? Am înțeles acum, recitindu-l, de ce. In ciuda unor merite literare incontestabile, Prins are și destule minusuri. Eu mă voi opri la două : unul de formă și celălalt de conținut.

In multe recenzii pe care le-am citit, romanul e comparat cu Love Story al lui Erich Segal. Comparație pe care eu o găsesc destul de justă, deși nu din motivul evident – tema iubirii curmate tragic de boală. Nu. Ambele romane exploatează la maximum potențialul emotiv al cititorului, care termină de citit cu lacrimile curgîndu-i șiroaie pe obraji:

Corina, iubirea mea cea mare, nu-ți pot lăsa prea multe cuvinte. Tu mă vei trăi pe mine mult mai adînc și mai înalt decît am putut eu însumi să mă trăiesc.

Thursday, 19 November 2015

Arthur Rimbaud, "Poésies"

– e-book



Lu du 10 au 21 avril 2014

Mon vote :


L’atrocité de la Lune, l’amertume du Soleil


En relisant ce petit volume de Poésies, m’est venue à l’esprit l’affirmation de Roland Barthes, que le langage poétique moderne commence en effet avec Arthur Rimbaud et non avec Baudelaire et mon fort esprit de contradiction m’a fait penser, dans un premier temps, qu’on peut ramasser assez d’arguments pour démontrer quand même la modernité de ce dernier. Mais je me suis rendu compte par après que, en effet, l’innovation baudelairienne porte particulièrement sur l’image artistique pendant que celle rimbaldienne est centrée aussi sur la technique et le langage poétique. Et que, même si on ne peut vraiment contester au poète des fleurs du mal le rôle du précurseur du modernisme, Rimbaud ouvre une voie encore plus large, car son œuvre contient in nuce plusieurs traits de la poésie postmoderne : la dépersonnalisation du « je », la dépoétisation du langage, l’introduction des passages narratifs, l’accent mis sur le lecteur, les effets cathartiques mais aussi désacralisants de l’ironie, l’esprit ludique – dans une polémique tendre avec toute une imagerie confortablement installée dans des critères esthétique jusqu’alors incontestables :

Tels que les excréments chauds d’un vieux colombier
Mille Rêves en moi font de douces brûlures :
(…)
Doux comme le Seigneur du cèdre et des hysopes,
Je pisse vers les cieux bruns, très haut et très loin,
Avec l’assentiment des grands héliotropes. (Oraison du soir)

Wednesday, 11 November 2015

Doris Lessing, "The Golden Notebook"

e-book




Read from November 18th to December 13th 2012
My rating:


While living under Ceausescu's regime, in those days that even today I'm not able to remember without a combination of sadness and irritation, I used to be very angry with Western Socialist and Communist Parties that dared to continue to exist in spite of the big revelations of the Gulags and the murders and the terror. I was thinking then that the persistence of such organizations could be explained either by a naive and blind idealism nurtured under the wing of a comfortable capitalist democracy, or else by a pragmatic acknowledgment of such horrors (errors happen!), since to protest against them would signify to deny the success of this ideology – meaning that the famous phrase, "The Party is never wrong" had the same power outside the communist countries it had inside them.
Both my assumptions were, unfortunately, true, and are widely illustrated in Doris Lessing’s remarkable novel, The Golden Notebook; in a particularly significant scene, Michael, learning that three friends of him were hanged in  Czechoslovakia,
... explained, with much political subtlety, why it was impossible that the Party should frame and hang innocent people; and that these three had perhaps got themselves, without meaning to, into 'objectively' anti-revolutionary positions.

Wednesday, 4 November 2015

Wu Ming, "54"

 – e-book


Letto dal 5 ottobre al 2 novembre 2015

Il mio voto:


54 è il secondo romanzo di Wu Ming che ho letto, dopo Q, e devo dire che mi sono spesso divertita, durante le entrambi letture, a immaginarmi le discussioni hot tra gli autori che l’hanno scritto, mentre si attribuivano le storie, cercavano ganci narrativi appropriati oppure facevano delle ricerche sugli eventi storici da distorcere oppure contradire come si addice a ogni opera postmodernista degna del suo nome.

Un’amica mia, nella sua eccellente recensione su GoodReads, aveva paragonato la struttura di questo romanzo a uno stile particolare di mischiare le carte da gioco, da quale risulta un miscuglio così ordinato che aspira alla perfezione. Comparazione molto adatta per un romanzo in cui i tre fili narrativi intrecciano senza confondersi quasi mai, in una rappezzatura creata così artificialmente che ogni ingrediente si può separare senza problemi. Risulta che il lettore sia capace di seguire, se lo vuole, solo una di tre storie (sia quella di Robespierre, di Salvatore Lucani o di Cary Grant) e ignorare quelle che non gli piacciono, senza nessuna paura di perdere dettagli importanti saltando le pagine.